Bomboane sănătoase cu căpșuni | Vegane, fără zahăr, cu doar 5 ingrediente
- Estera Horoba
- Apr 5, 2021
- 1 min read

Bomboanele acestea sănătoase cu ovăz reprezintă snack-ul perfect atât pentru cei mici, cât și pentru cei mari. Fără zahăr, îndulcite natural cu sirop de agave și cu o aromă intensă de căpșuni, sunt potrivite pentru un desert sau o gustare rapidă, pentru că se fac foarte ușor. Sper din suflet să le încercați și să fie pe placul vostru!
Ingrediente:
200g căpșuni
200g fulgi de ovăz măcinați
3lg făină de cocos
150g cremă de cocos (partea solidă din conserva de lapte de cocos)
2lg sirop de agave sau orice alt îndulcitor lichid
Mod de preparare:
1. Adăugăm în blender sau în robotul de bucătărie căpșunile, crema de cocos și îndulcitorul. Procesăm până obținem un lichid uniform, fără bucățele de căpșuni.
2. Într-un bol amestecăm lichidul format cu făina de cocos și fulgii de ovăz. Eu nu am măcinat toată cantitatea de fulgi de ovăz, pentru că am dorit să las câțiva întregi care să dea textură bomboanelor. Puteți însă să îi măcinați pe toți, în funcție de preferințe.
3. Din pasta obținută, formăm biluțe de dimensiune potrivită, cu ajutorul mâinilor ușor umede. Este normal ca această compoziție să fie puțin mai moale, pentru că se va întări la frigider. Dacă totuși considerați că este prea moale pentru a putea fi rulată în biluțe, mai puteți adăuga puțină făină de cocos. Dăm biluțele prin nucă de cocos sau cristale de fructe.
4. Lăsăm biluțele la frigider înainte de a le servi. Acestea se pot păstra la rece pentru maxim o săptămână.
Poftă bună!
Comments