Chiftele grecești de dovlecei | Vegane, de post
- Estera Horoba
- May 10, 2021
- 2 min read

Iubesc dovleceii pentru versatilitatea lor, însă uneori se întâmplă să am mai mulți în casă, așa că, pentru a-i folosi, aleg să fac aceste chifteluțe grecești absolut delicioase. Chifelele tradiționale grecești se pregătesc de obicei cu ouă și brânză, însă eu am folosit în această variantă vegană fulgi de drojdie și făină de năut pentru a avea un conținut de proteină mai ridicat și o textură plăcută.
Sper să încercați aceste chiftele și să vă placă! Eu le ador lângă niște cartofi grecești sau într-un gyros rapid, cu mult sos de usturoi.
Ingrediente:
1kg dovlecei (4-5 dovlecei mai mici)
100g făină de grâu
150g făină de năut
5 căței de usturoi, mărunțit
2lg fulgi de drojdie
1lg fulgi de ceapă
1 legătură ceapă verde, tocată
2 lg pătrunjel tocat
o lgț sare
1/2 lgț piper
ulei pentru copt
Mod de preparare:
1. Începem prin a răzui dovleceii, după care îi amestecăm cu puțină sare și îi lăsăm pentru 10 minute să iasă apa din ei. După cele 10 minute stoarcem dovleceii cât de bine putem, pentru a nu avea o compoziție prea moale. După stoarcere eu am obținut 700g dovlecei răzuiți.
2. Într-un bol încăpător amestecăm dovleceii cu toate condimentele, făina și amestecăm bine, pentru a obține o compoziție uniformă.
3. Cu mâinile ușor unse cu ulei formăm chifteluțe din aproximativ o lingură de compoziție, pe care le punem pe o tavă tapetată cu hârtie de copt.
4. Coacem chiftelele în cuptorul preîncălzit la 180 grade C, pentru aproximativ 20-25 minute, întorcându-le la jumătatea timpului dacă e nevoie, pentru a se rumeni uniform. Dacă doriți puteți să prăjiți chiftelele, însă eu prefer să le coc pentru că e o metodă mai sănătoasă și mai eficientă.
5. Servim chiftelele cu sos tzatziki, zeamă de lămâie sau sos de usturoi, după preferință. Eu le-am servit cu puțin iaurt de soia, usturoi și lămâie.
Poftă bună!

コメント