top of page

Gogoși pufoase cu cremă de ciocolată | Vegane

  • Writer: Estera Horoba
    Estera Horoba
  • Feb 8, 2021
  • 2 min read

Încă din copilărie am iubit gogoșile. Mama le făcea simple și le numeam pancove, iar sora mea le umplea cu gem. În continuare ador să mănânc gogoși, însă pentru că sunt prăjite nu le fac foarte des, dar de fiecare dată experimentez cu diverse umpluturi. Una dintre favoritele mele este totuși crema aceasta de ciocolată din doar două ingrediente.

Pentru această rețetă eu am folosit lapte de soia și untul vegan de la Naturli, însă orice lapte sau unt funcționează la fel de bine, chiar și uleiul de cocos. Nu vă recomand însă să folosiți margarină pentru că aluatul nu va avea un gust la fel de bun. Pentru cremă însă e necesar laptele de cocos din conservă pentru că un alt lapte mai lichid nu se va bate la fel de bine și în loc de cremă veți obține un sos de ciocolată.

Chiar dacă gogoșile necesită ceva mai mult timp de preparare, vă încurajez să le dați o șansă pentru că nu se fac greu, iar rezultatul merită din plin, nu se compară cu gogoșile din comerț.



Pentru aluat avem nevoie de:

125ml lapte

25g făină


150ml lapte călduț

300-350g făină

7g drojdie uscată sau 25g drojdie proaspătă

40g zahăr

30g unt moale

un praf de sare

o linguriță esență de vanilie


Pentru cremă:

o conservă lapte de cocos, doar partea solidă

200g ciocolată neagră


Mod de preparare:

1. Amestecăm într-o cratiță făina cu laptele și fierbem până obținem o pastă lucioasă pe care o lăsăm să ajungă la temperatura camerei.

2. Într-un bol mare amestecăm laptele călduț cu drojdia și zahărul și lăsăm amestecul să stea pentru 10 minute, până drojdia e activată.

3. După cele 10 minute adăugăm pasta de lapte și făină și restul ingredientelor, în afară de unt. Frământăm aluatul pentru câteva minute. Adăugăm untul moale și mai frământăm pentru 10-15 minute până obținem un aluat ușor lipicios, dar elastic.

4. Lăsăm aluatul la dospit pentru o oră, după care îl întindem într-o foaie de aproximativ un cm grosime din care decupăm gogoșile în formele dorite. Lăsăm gogoșile astfel decupate să mai dospească pentru 45 minute.

5. Prăjim gogoșile în ulei pe fiecare parte până sunt aurii. Puteți să le și coaceți la cuptor dacă doriți, vor fi la fel de pufoase, însă textura nu va fi aceeași cu a gogoșilor clasice, prăjite.

6. Pentru cremă, tăiem ciocolata în bucățele mici peste care turnăm laptele de cocos fierbinte, amestecăm și lăsăm această compoziție să se răcească, după care o batem cu un mixer până devine mai deschisă la culoare și mai spumoasă.

7. Cu ajutorul unui băț de frigăruie facem o gaură în fiecare gogoașă, iar folosindu-ne de un poș umplem gogoșile cu cremă. Dacă doriți puteți face și o rozetă pentru a acoperi gaura. Preferabil, servim gogoșile în aceeași zi, pentru că atunci sunt cele mai bune.

Poftă bună!




תגובות


Post: Blog2_Post

Subscribe Form

Thanks for submitting!

©2020 by Estera Horoba. Proudly created with Wix.com

bottom of page