Tort de ciocolată cu dovlecel | Vegan
- Estera Horoba
- Mar 26, 2021
- 2 min read

Dacă ați citit titlul acestei rețete poate vă întrebați cum poate un tort să conțină dovlecel și să se numească în continuare tort. Ei bine, la fel cum morcovul se folosește în deserturi, și dovlecelul este o legumă ușor de camuflat, conferind o umiditate plăcută torturilor de ciocolată, fără însă a lăsa un gust specific. Acest tort mi se pare o opțiune potrivită pentru mămicile care doresc să integreze mai multe legume în alimentația copiilor sau, pentru cei care asemenea mie au un dovlecel pe moarte prin frigider.
Pentru această variantă vegană a tortului eu am folosit un înlocuitor de ou din in, însă oul se poate înlocui și cu chia sau cu tărâțe de psyllium. De asemenea, laptele de soia poate fi înlocuit cu orice lapte vegetal, iar zahărul cu zahăr brun sau de cocos. Cât despre cafea, vă recomand să o folosiți chiar dacă nu vă place gustul ei, pentru că aici are doar rolul de a intensifica aroma ciocolatei. Dacă totuși doriți să o omiteți, nu e nicio problemă, tortul va fi la fel de bun.
Sper din suflet să dați o șansă acestui tort de ciocolată, chiar dacă la prima vedere poate părea puțin mai ciudat. Vă promit că rezultatul va fi delicios!
Ingrediente:
3lg semințe de in
100ml lapte de soia
o lg oțet
120ml ulei
300g dovlecel sau un dovlecel mai mic
250g făină
150g zahăr
60g cacao sau carob
1lgț bicarbonat + 1 1/2 lgț praf de copt
1lgț cafea solubilă, opțional
puțină esență de vanilie
un praf de sare
Pentru glazură: 150g ciocolată + 1lg ulei de cocos
Mod de preparare:
1. Începem prin a da dovlecelul pe răzătoarea mică, după care îl lăsăm să se stoarcă puțin.
2. Măcinăm semințele de in și le amestecăm cu 6 linguri de apă, pentru a forma un înlocuitor de ou.
3. Amestecăm laptele de soia cu oțetul și lăsăm amestecul să stea pentru 10 minute.
4. Între timp, amestecăm toate ingredientele solide. Vă recomand să le treceți printr-o sită pentru a evita formarea cocoloașelor.
5. Peste ingredientele solide adăugăm amestecul de in, cel de lapte, dovlecelul, vanilia și cafeaua, dacă folosim. Amestecăm până obținem o compoziție lucioasă.
6. Turnăm compoziția într-o tavă de tort unsă foarte bine cu ulei și făină. Eu am folosit o tavă de guguluf, însă dacă nu aveți una puteți folosi o tavă rotundă de tort, cu diametru de 26 sau 28 cm, o tavă de chec, sau puteți chiar să faceți brioșe din această compoziție.
7. Coacem tortul în cuptorul preîncălzit la 180 grade pentru 45-50 minute sau până o scobitoare inserată în mijoc iese curată.
8. Dacă doriți să glazurați tortul, puteți face acest lucru după ce s-a răcit. Eu am folosit un amestec de ciocolată topită cu ulei de cocos, însă puteți folosi ce fel de cremă preferați.
Poftă bună!
Comments